Faceți căutări pe acest blog cu diacritice

Sos delicios de mere.


Mi-am pregătit acest sos de mere pentru desertul de Craciun. Mi-a venit ideea pe loc așa că m-am pus pe treabă. A fost gata destul de repede. Puteți savura acest sos de mere și la micul dejun cu clătite sau în combinație cu granola. Este chiar delicios!


  Ingrediente:  
4 mere mari (decojite, scos cotorul și feliate)
180ml de apă plată
2 linguri sirop de arțar
1 linguriță scorțișoară măcinată
sucul de la 1/2 lămâie
Într-o oală mijlocie, am pus pe rând toate ingredientele enumerate alăturat. Am amestecat puțin, apoi am lăsat pe foc mediu, la fiert, timp de 15-20 de minute, până când merele s-au înmuiat bine.


Am lăsat un pic la răcit, după care am zdrobit merele cu o furculiță, până ce am obținut o pastă.


Nu uitați că, de fiecare dată când vreți să mâncați din acest sos, să‑l încălziți puțin. E delicios cald. Miroase a Crăciun. Se păstrează la frigider. Poftă bună!