Si ii si platesc.
Da, stiu ca e un blog “de gatit”, dar sunt fiarta!
Mi s-a pus pata ca vreau un anume pantof. Stiam totul despre el. Print aveam, asa ca am urcat in calul de doi litri si am mers pe la cetatile Mall-uri din regatul Bucurestilor.
Cetatile astea sunt pe dos, nu le cuceresti tu, trebuie sa te cucereasca ele :)
N-a fost cazul. 5 Mall-uri în doua zile. Zici ca sunt copy/paste. Marfa e la fel, magazinele sunt cam aceleasi.
Asa ca am zis: Mergem pe Victoriei.
Nu-mi aduc aminte cu precizie cand sufletul meu am mai fost pe Victoriei pentru cumparaturi.
Pentru ca stiam ca modelul pe care il voiam putea sa fie scump am luat cardul de planul 2 si m-am infofolit cat am putut de bine. De la un magazin la altul nu mai treci prin zone climatizate.
Primul ghinion: 1 grad Celsius.
Al doilea: toti marii producatori s-au decis in acelasi timp sa nu prea mai produca modelul pe care il voiam eu.
Decid ca las orice suma, numai sa plec acasa happy feet.
Aici incepe povestea.
Intram la Gucci, langa Hilton si am parte de cea mai frumoasa primire imaginabila. Nu aveau ce voiam eu, dar, soc! imi recomanda alt magazin, un multi brand din zona, care ar putea sa mai aiba.
Eu sunt obisnuita cu oameni care ti-ar vinde un produs negru cand tu vrei ceva pe alb, dar sa te trimita undeva, doar asa ca sa-ti rezolvi tu problema, asta nu!
Ies toata un zambet, chiar asa, fara pantofi.
N-am nimerit din prima, asa ca am mai intrat intr-un magazin de unde, daca tot aveam bani la mine si mancarimi unde nu trebuie, mi-am luat o pereche de pantofi chiar draguti. A contat mult ca erau made in Romania.
In fine.
Gasim locul si intram.
Alt film. Acela, din nefericire, atat de obisnuit. Cum eram noi relaxati, imbracati informal, chiar daca nu tocmai ieftin, cele trei gratii din magazin ne-au intampinat ca Klu Klux Klanul pe Martin Luther King. Ne-au sagetat cu privirea cum se uita trei babe ipohondre la un grup de leprosi si ne-au explicat pe scurt ca indiferent ce vrem, nu au!
Radu se lasa mai greu. Pune privirea aia si spune clar caracteristicile produsului, asa cum stia ca sunt in capul meu, apoi apasa un pic pe cuvinte: Indiferent de brand. A se citi “indiferent de pret”.
Daca va spun ca la insistentele lui mi-au aratat un model din usa depozitului, de la distanta, un model pe care NU mi l-au dat sa-l probez, ma credeti?
Daca va mai zic ca la un alt model din raft mi-au spus ca nu au masura mea desi parea ultra proaspat, genul de New Arrrivals, cand au si 37 virgula radical din 25, va imaginati cum m-am simtit.
A fost momentul cand am fost tentata sa las veninul sa iasa si sa o dau gata pe domnisoara care era atat de decisa sa nu ma lase sa-mi bag picioarele in pantofii ei cu bugetul de care dispuneam pentru aceasta mica nebunie.
N-am facut asa ceva. Pentru ca m-am decis ca as fi chiar proasta sa las orice suma acolo.
Am spus La revedere din reflex. Nici numele magazinului nu l-am trecut in text pentru ca nu merita sa le fac nici macar publicitate negativa.
Banii pareau sa fie singura limba pe care o intelegeau. Cred ca si “te iubesc” spun in cifre.
N-am ramas cu un gust de mancare stricata pentru ca m-am intors la magazinul Gucci, de unde stiam ca nu am ce sa iau. M-am intors sa le strang mana celor doua angajate de pe tura si sa le lasam un numar de telefon. Sigur vor primi pantofi care se vor pupa cu asteptarile mele. Felul lor de a face vanzari mi le-a depasit.