Mama mea e frumoasă.
E cea mai frumoasă mamă din lume, dar asta nu înseamnă că anii n-au trecut peste ea așa cum trec peste oricine. Pentru vârsta ei arată senzațional și i se potrivesc și stilul și machiajul și apelativul doamnă.
Pentru mine, însa, una dintre cele mai flatante greșeli este să mi se spună “domnișoară”.
De ce să te grăbești să crești?
Maturizarea e anticamera bătrâneții!
Văd prea multe fete de 20-25 de ani care se machiază excesiv, încearcă să pară mai mature prin coafură, își fac poze la fotografi profesioniști în care nu arată ca niște tinere studente, ci ca niște femei de 48 care “se țin bine”.
Ce trist îmi pare să nu-ți trăiești copilăria!
Oricâte excese ar presupune adolescența, mi se pare mai kitsch să mimezi clasicul.
Vrei să te ia lumea în serios?
Asta vine din ce faci, nu din cum te îmbraci!
Vrei să te realizezi?
Asta nu vine când te machiezi!!
La 20 e frumos să fii mama revoluțiilor, să protestezi, să iei lumea de coarne. Motociclete, cluburi și visuri. Un job, un bărbat, un copil? De ce nu, dar nu mi se par “must have”. Singurul “must have” este să trăiești. Ai timp pentru toate. Ia lumea în piept cu inocență, cu candoare, nu cu înverșunare.
Dacă de la 20 mergi către conformism se cheamă că lumea te-a luat pe tine în coarne, te-a tăvălit și acum ești o cârpă.
Snoabă la 20 de ani. Ce tristețe.
Dacă la 20 vrei să pari matură, la maturitate ce o să faci?
O să te pensionezi?
O să mori?
Pentru o copilă de 20 de ani nu mi se pare joc mai trist decât jocul de-a adulta.
Fiecare vârstă are frumusețea ei dacă nu vrei să o trăiești la altă vârstă.
Femeia are dreptul la nebunie.
Și dacă nu poate să se vindece și nici nu vrea, poate să-i ia într-o zi și numele. Pentru asta oricum nu există o vârstă potrivită, dar pentru fiecare dintre noi există un om potrivit.
Foto: Adi Stoicoviciu. Cred că se vede destul de bine că am 32 de ani, dar mai ales că nu vreau să par nici de 18, nici de 50 :)