Faceți căutări pe acest blog cu diacritice

O păcăleală numită “beți zilnic 2 litri de lichide”! O idee preconcepută în care dau… cu sete :)


Poate că nu vă așteptați de la o pictoriță ratată ca mine să vină cu exerciții de logică. Ce cred oamenii că fac pictorii cu apa? Spală pensule în ea! Prima eroare. Copiii voștri, acești micuți Picasso, spală pensulele cu apă. Eu am pictat în ulei și spălam pensulele în diluant. Vedeți cum deja v-am demonstrat că lumea e mai complicată decât pare? 
Așa e și cu mesajele astea care, chipurile, au grijă de om. 
Au pe naiba!
S-au găsit leacurile pentru toate tipurile de cancer, numai deshidratatea mai stătea în calea fericirii noastre. Ce mai! Pericol mortal. Ați auzit voi vreo discuție de genul: 
“Doamna Georgescu, ați auzit că a murit domnul Ionescu?”
“Da’ ce a avut?”
“N-a băut apă…” 
N-ați auzit! Că mulți pensionari beau apă din belșug. Să uite de foame că nu le ajunge pensia. 
M-am enervat și am ieșit de pe șină. Normal pentru o fată crescută lângă gară :)
Scurt pe blog, vorba lu’ Radu: Cantitatea de lichid necasară unui om variază în funcție de muuuuulte lucruri. 
Greutate.

Un bărbat de 130 de kile va suferi de sete cu doar doi litri de lichid pe zi, în vreme ce o femeie de 45kg… nu poate efectiv să le bea. 

Activitatea fizică. 

Un sedentar nu are nevoie de aceeași hidratare cu un sportiv. Eu sunt aia sedentară. Radu bea 1,5 litri de apă la o singură sesiune de cardio!

Climă. 

Iarna nu-i ca vara. Cum bine a zis Traian Băsescu :) Când crapă pietrele de ger nu ai același consum ca atunci când soarele arde și transpiri chiar dacă nu faci nimic!

Și? Ce-i cu asta! Nu-i nimic! Ba este. Știați că există intoxicație cu apă? Hiperhidratare. Sigur, nu o să se întâmple asta din 2 litri de apă, dar mulți oameni au impresia că nu există prea mult. Doar o dai afară, nu? Depinde de încă un factor.
Starea ta de sănătate. Rinichii unui om perfect sănătos pot să proceseze (în teorie) cantități mai mari de 12 litri, dar cine e perfect sănătos? 
Mai ales este contraindicat că bem cantități mari de apă/lichide în timp scurt. 

Recunosc că și eu am fost pe lângă subiect. Aveam o aplicație care îmi spunea când să beau apă, noroc că un prieten urolog mi-a zis: singura aplicație relevantă este deja instalată în corpul tău. Se numește SETE. Bea când îți este sete, dar ai grijă să fie apă bună. Cum mă asigur eu de asta afli de aici!  https://www.gustverde.ro/2019/06/o-poveste-adevarata-cu-o-fata-singura_21.html